0

Nu ai niciun produs în coș.

Kids in Business lansează prima competiție de planuri de afaceri SustainKids

Competiția de planuri de afaceri „SustainKids – pentru  un viitor durabil și sustenabil”, este o inițiativă Kids in Business, care are ca misiune dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor care au fost inițiați în antreprenoriat prin programului de educație antreprenorială pentru copii Kids in Business.

Scopul Competiției este de a susține spiritul antreprenorial al elevilor din învățământul primar și gimnazial, prin promovarea celor mai bune planuri de afaceri.

Obiectivul general este de a stimula prin competiție spiritul de inițiativă și abilitățile antreprenoriale ale elevilor îmbinând astfel, teoria și practica în același timp.

Obiective specifice:

  1. Încurajarea și dezvoltarea spiritului de inițiativă și pe cel antreprenorial;
  2. Stimularea, dezvoltarea și promovarea culturii antreprenoriale;
  3. Susținerea inițierii unor afaceri;
  4. Prezentarea și evaluarea planurilor de afaceri;
  5. Promovarea valorilor, excelenței și interdisciplinarității.

Sunt eligibili să participe la competiția planurilor de afaceri „SustainKids – pentru  un viitor durabil și sustenabil”, din data de 13 iunie 2023, elevii care au participat la programul de educație antreprenorială pentru copii Kids in Business și care:

  1. au reușit să experimenteze cel puțin o idee de afaceri pe parcursul anului curent de învățământ;
  2. au participat la cel puțin un târg cu vânzare Kids in Business;

Elevii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se pot înscrie în competiție până în data de 26.05.2023, printr-un email de înscriere la kib@kib.ro.

Elevii pot participa la competiție individual sau în echipă. În cazul elevilor care se asociază în afacere și vor lucra în echipă, doar liderul de echipa va prezenta ideea/planul de afaceri, în fața juriului. În cazul în care juriul solicită clarificări, sau are întrebări, membri echipei vor putea răspunde dacă sunt întrebați.

Toți elevii care se lansează în competiție vor primi diplome de participare și surprize din partea sponsorilor  și pot expune la târgul cu vânzare Kids in Business, care va avea loc în zilele de 9, 10 și 11 iunie 2023, în cadrul WEST SIDE – Flower Fest, ediția 1, eveniment organizat de Primăria Sectorului 6.

Locurile 1, 2 și 3 vor primi premii în bani, diplome și surprize din partea sponsorilor.

Competiția SustainKids va avea loc în data de 13.06.2023, în sala de sport a Complexului Educațional Laude Reut, în intervalul orar 15.00-17.00.

Articole Recente

Ora de antreprenoriat Kids in Business la clasa a II-a, la Liceul Ion Barbu din București

Joi, 19 Decembrie 2024, Kids in Business a ajuns la clasa a II-a A, la Liceul Ion Barbu din București. Nicoleta Munteanu, […]

Citeste mai mult

Târgul Kids in Business – Winter Fair 2024 la Complexul Educațional Laude Reut, școala primară

Antreprenorii din școala primară de la Complexul Educațional Laude Reut, care studiază antreprenoriatul în cadrul programului de educație antreprenorială Kids in Business, au […]

Citeste mai mult

Târgul cu vânzare Kids in Business – Winter Fair la Complexul Educațional Laude Rest

Elevii școlii primare de la Complexul Educațional Laude Rest, care participă la programul de educație antreprenorială Kids in Business, vor expune și […]

Citeste mai mult