0

Nu ai niciun produs în coș.

Ora de Antreprenoriat Kids in Business la Școala Gimnazială nr. 179 din București

În data de 7 Noiembrie 2023, elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială nr. 179 din București, au participat la Ora de Antreprenoriat Kids in Business, susținută de fondatoarea și mentorul Kids in Business, Av. Dr. Nicoleta Munteanu.

Ora de Antreprenoriat Kids in Business a început cu o poveste inspirațională despre un drum fascinant pe care elevii îl pot alege în călătoria lor către viitor – antreprenoriatul.

Deși pentru mulți  elevi de clasa a VII-a  ideea de a deveni antreprenori poate fi complicată, cei care au participat la Ora de Antreprenoriat Kids un Business, au avut ocazia să afle de la fondatoarea Kids in Business că antreprenoriatul nu este doar pentru oamenii de afaceri experimentați sau pentru cei cu ani de experiență în spate, ci dimpotrivă, este pentru tinerii curajoși și plini de energie, care visează să facă ceva mare și să aducă schimbări în lumea din jurul lor.

Doamna Nicoleta Munteanu i-a invitat pe elevi la un moment de introspecție personală pentru ca aceștia să conștientizeze pasiunile și talentele pe care le au, să descopere ce activități le aduc plăcere, să identifice singuri la ce sunt cu adevărat buni. Găsirea acestor răspunsuri va da sens fiecărui efort pe care îl vor depune în drumul lor către antreprenoriat.

Și pentru că elevii au fost curioși să afle cât mai multe secrete despre antreprenoriat de la Nicoleta, aceasta le-a vorbit despre importanța învățării din 3 perspective: oportunități, gândire creativă și învățare continuă.

Pornind de la propria experiență antreprenorială, Nicoleta le-a explicat elevilor cum să învețe să vadă oportunitățile în jurul lor și cum să se gândească la moduri în care pot rezolva problemele din jurul lor.

Apoi, le-a explicat cum să  învețe să  gândească în mod creativ. Antreprenoriatul nu se rezumă doar la a deschide un magazin sau a vinde ceva. Poate fi, de asemenea, despre a aduce o idee nouă sau a găsi o soluție inovatoare la o problemă existentă. Fie că este vorba de tehnologie, mediu sau educație, există întotdeauna loc pentru inovație și creativitate.

Să nu uităm de învățare continuă. Fie că este vorba despre a citi cărți despre antreprenoriat, a urma cursuri online sau a învăța de la cei din jur, Nicoleta i-a sfătuit pe elevi să fie mereu în căutare de cunoaștere, pentru că aceasta este cheia succesului în lumea antreprenorială.

La finalul orei, Nicoleta le-a vorbit elevilor despre frica de eșec și i-a indemnat pe aceștia să nu le fie frică de eșec, pentru că fiecare mare antreprenor a avut momentele lui dificile și eșecurile sale. Important este să învățăm din ele și să mergem mai departe cu capul sus.

 

 

Articole Recente

Târgul cu vânzare Kids in Business – Winter Fair la Complexul Educațional Laude Rest

Elevii școlii primare de la Complexul Educațional Laude Rest, care participă la programul de educație antreprenorială Kids in Business, vor expune și […]

Citeste mai mult

Primul Târg cu vânzare Kids in Business la Genesis College – școala primară

Elevii școlii primare de la Genesis College, care participă la programul de educație antreprenorială Kids în Business, și-au testat competențele antreprenoriale dobândite […]

Citeste mai mult

Târgul cu vânzare Kids in Business – Winter Fair la Mark Twain International School

Elevii școlii primare de la Mark Twain International school, care participă la programul de educație antreprenorială Kids in Business, vor expune și […]

Citeste mai mult